luni, 29 februarie 2016

Oscar 2016 sau noaptea fără prea multe surprize

Sezonul decernării premiilor din industria cinematografică mondială s-a încheiat aseară, odată cu cea de-a 88-a gală Oscar. Aceasta a avut loc la The Dolby Theatre, Hollywood&Highland Center din Los Angeles. Gazda galei a fost actorul american de comedie Chris Rock căruia i s-au alăturat şi alte vedete pentru anunţarea şi înmânarea premiilor: Benicio del Toro, Whoopi Goldberg, Kevin Hart, Tina Fey, Ryan Gosling, Charlize Theron, Jacob Tremblay, Steve Carell, Priyanka Chopra, Quincy Jones, Bzung-hun Lee, Olivia Munn, Margot Robbie, Jason Segel, Andy Serkis, Kerry Washington, Julianne Moore, J.K. Simmons, Jared Leto, Lady Gaga, Sam Smith şi alţii.

Spotlight a câştigat premiul pentru cel mai bun film, Leonardo DiCaprio şi Brie Larson sunt câştigătorii la categoriile Cea mai bună actriţă, respectiv actor, în rol principal, iar regizorul Alejandro G Inarritu a câştigat trofeul pentru regia filmului The Revenant.
Cele mai multe statuete oscar au fost adjudecate de Mad Max: Fury Road, 6 la număr, din 10 nominalizări.


Lista completă a câştigătorilor:

- Cel mai bun film (Best pictures) - Spotlight

- Cel mai bun actor în rol principal (Best actor in a leading role) - Leonardo DiCaprio - The Revenant

- Cea mai bună actriţă în rol principal (Best actress in a leading role) - Brie Larson - Room

- Cea mai bună actriţă în rol secundar (Best actress in a supporting role) - 
Alicia Vikander - The Danish Girl

- Cel mai bun actor în rol secundar (Best ctor in a supporting role) - 
Mark Rylance - Bridge of Spies

- Cel mai bun regizor (Best director) - 
Alejandro G Inarritu - The Revenant

- Cel mai bun film într-o limbă străină (Best foreign language film) - 
Son of Saul (Ungaria)

- Cea mai buna coloană sonoră (Best original score) - The Hateful Eight - Ennio Morricone

- Cel mai bun scenariu original (Best original screenplay) - Spotlight

- Cel mai bun film de animaţie (Best animated feature film) - Inside Out

- Cel mai bun scenariu adaptat (Best adapted screenplay) - 
The Big Short

- Cel mai bun scurmetraj de animaţie (Best animated short film) - 
Bear Story

- Cel mai bun machiaj/Cea mai bună coafură (Best makeup and hairstyling) - 
Mad Max: Fury Road

- Cel mai bun sunet (Best sound mixing) - Mad Max: Fury Road

- Cel mai bun montaj (Best film editing) - Mad Max: Fury Road

- Cel mai bun montaj de sunet (Best sound editing) - Mad Max : Fury Road

- Cel mai bun documentar scurtmetraj (Best documentary - short subject) - A Girl in the River

- Cele mai bune costume (Best costume design) - Mad Max: Fury Road

- Cel mai bun film documentar ( Best documentary - feature) - Amy

- Cel mai bun cântec original (Best original song) - Writings On The Wall (Sam Smith) - Spectre

- Cea mai bună imagine (Best cinematography) - The Revenant

- Cel mai bun scurt metraj live action (Best live action short) - Stutterer

- Cele mai bune efecte vizuale (Best visual effects) - 
Ex Machina

- Cel mai bun design de productie (Best production design) - Mad Max: Fury Road

duminică, 28 februarie 2016

Documentary Mondays, proiecții de film documentar la Casa TIFF

Casa TIFF aduce clujenilor pasionaţi de filmele documentare un nou proiect, prezentat la Bucureşti în ultimii 10 ani. Desfăşurat de-a lungul a 5 zile de luni, în perioada 29 februarie 2016 - 28 martie 2016 sub genericul Documentary Mondays, Casa TIFF în partaneriat cu Centrul Ceh Bucureşti au programat proiecţia a 5 docmentare cu subiecte actuale şi apăsătoare: suprapopularea, globalizarea, protecţia mediului şi ecologie, drepturile omului sau terorismul.

Primul documentar (luni 29 februarie, pra 19.00, Casa TIFF) Song from the Forest este povestea americanului Louis Sarno, care, acum 25 de ani, a auzit o melodie la radio, a mers pe urmele ei în jungla din Africa Centrală și a rămas acolo. A înregistrat peste 1000 de ore de muzică originală Baka. Acum este parte a comunității Baka și își crește fiul, pe Samedi. Respectând o veche promisiune, Louis îl duce pe Samedi în New York, o călătorie în care își dă seama că, deși nu face parte din această lume globalizată, globalizarea a ajuns și în pădurile tropicale.

În ordinea proiecţiei, celelalte 4 documentare sunt:

Population Boom (7 martie) – în care aflăm dacă supra-popularea Pământului este o problemă reală şi dacă există soluţii,

How to change the World (14 martie) – în care îi urmărim pe fondatorii Greenpeace în demersul lor de a defini mişcarea verde contemporană,

Silenced (21 martie) – care ni-i prezintă pe trei foşti angajaţi ai Securităţii Naţionale Americane luptând pentru a descoperi cele mai întunecate colțuri ale războiului Americii împotriva terorismului

şi

Sumé – the Sound of a Revolution (28 martie) – despre prima trupă de rock care a cântat în limba groenlandeză, declanșând un val de naționalism care a dus la independeța Groenlandei după secole de colonialism.

Documentary Mondays este un program regulat iniţiat de Centrul Ceh Bucureşti în urmă cu 10 ani, în cadrul căruia sunt proiectate documentare pe subiecte cum ar fi societatea contemporană, ecologie, drepturile omului, LGBT, etc.





sâmbătă, 27 februarie 2016

HAI LA JOC!- Muzica și dansul tradițional al românilor, maghiarilor și rromilor din Transilvania



Platforma Culturală TiMAF  prezintă ,,Hai la Joc! Muzica și dansul tradițional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.”, eveniment intercultural ce va avea loc sâmbătă, 27 februarie, de la ora 1900, pe scena Casei de Cultură a Studenților.
          
Tineri artiști români, maghiar și rromi, care se străduiesc să păstreze vii tradițiile culturale ale zonelor din care porvin, vor fi cei care, în cadrul evenimentului, vor susține momente artistice. Ansamblurile care vor încânta publicul cu repertoriul lor vor fi: Ansamblul folcloric studenţesc “Mărţişorul”, Orchestra Mini-Mărțișorul,  Ansamblul Ördögtérgye și Ansamblul Kelipo Romano Cojocna.
            
Una dintre activitățile proiectului „Platforma Culturală TiMAF” se referă la susținerea diversității și identității culturale ale minorităților locale, inclusiv comunitatea rromă.  Dialogul intercultural reprezintă unul dintre aspectele importante pentru conviețuirea într-un spațiu multietnic și îmbogățirea propriei identități culturale.
  
Evenimentul ,,Hai la Joc! Muzica și dansul traditional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.” urmărește să apropie mai mult aceste trei etnii în ceea ce privește activitățiile culturale.
Prin evenimentul „Hai la Joc! Muzica și dansul traditional al românilor, maghiarilor și romilor din Transilvania.”,   Platforma Culturală TiMAF își dorește să aducă  cele 3 comunități pe o singură scenă și un public reprezentativ din aceleași trei comunități.
______________________________________________________________________________

Platforma Culturală TiMAF este un proiect demarat de Asociația Student Plus ca subcomponentă a  Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania. Proiectul a primit finanțare nerambursabilă din Granturile SEE în cadrul programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul Patrimoniului Cultural European”. Proiectul este finanțat printr-un GRANT oferit de Norvegia, Islanda, Lichetenstein și Guvernul României. În ceea ce privește accesul la evenimente: toate acțiunile și evenimentele demarate vor fi cu intrare liberă pentru public. 
Comunicat de presă

vineri, 26 februarie 2016

Artişti noi şi stiluri total diferite de muzică completează programul Electric Castle


Până astăzi, 26 februarie 2016, ELECTRIC CASTLE însemna: Sigur Ros, Paul Kalkbrenner, Rusko, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Gorgon City, De Staat, God Is an Astronaut, Gramophonedzie, Babylon Circus, General Levy, Nu:Tone B2b Logistics, Dj Marky, Aba Shanti-I,Woralks , Camo & Krooked , Gui Boratto, Congo Natty (Rebel Mc), Toddla T , Art Department , Macka B, Louisahhh!, Loadstar, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, Icicle , N’to, Axel Boman, DJ Shiver.

Azi au fost anunţate nume noi:

Trupele Bring Me The Horizon (alternative metal, metalcore) şi Bastille (indie rock) sunt cele mai mari nume dezvăluite. Lor li se alătură Dilated Peoples (hip-hop), Slow Magic cu muzica sa „creată de prietenul tău imaginar”, Paco Osuna (techno) și KiNK (house)MY NU LENG care vin cu un amestec de house, garage și jungle, Dread MC, Kidnap KidCinnamon Chasers (Russ Davies), Jon Kennedy.


Grimus aniversează anul acesta 10 ani de la lansarea primului album și au ales să sărbătorească și la Electric Castle, alături de fani. Pe lângă ei, organizatorii confirmă noi prezențe românești: Frații Grime, Firma, Diamonds are Forever (Cluj-Napoca) ;) , Otherside, Yellow, Nopame, Argatu și Satellites, se arată în comunicatul de presă al celor de la Electric Castle.

Rămâneţi prin zonă! În 3 martie va fi anunţat ultimul headliner care va concerta în cadrul festivalului, iar organizatorii promit un nume mare din zona muzicii electronice.

Luni, 29 februarie a.c., organizatorii pun din nou în vânzare bilete. Pentru o singură zi, vor putea fi achiziționate abonamente în valoare de 299 de lei. După această dată, abonamentele rămân în vânzare la prețul de 329 de lei, doar până în data de 11 martie, inclusiv.


Ediția a 4-a a Electric Castle Festival va avea loc între 14 și 17 iulie, la Castelul Banffy din localitatea Bonțida, județul Cluj.


joi, 25 februarie 2016

TIFF.15 - 3 luni până la debutul unei noi ediţii - primele filme au fost anunţate


Festivalul Internațional de Film Transilvania se pregătește intens pentru ediția aniversară, a 15-a din istoria celui mai mare eveniment de gen din România. TIFF 2016 va avea loc între 27 mai și 5 iunie, la Cluj-Napoca, și va transforma din nou întreg orașul, timp de 10 zile. Nominalizate la Oscar sau premiate la Berlin, Cannes, Veneția, Toronto, Locarno și San Sebastian, primele filme confirmate aduc în atenție nume ca Alexander Sokurov și Terence Davies, dar și povești fascinante din întreaga lume.

Două dintre filmele nominalizate anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor rula în premieră la Cluj: A War (r. Tobias Lindholm) și Embrace of the Serpent (r. Ciro Guerra). 

Proaspăt premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu la Festivalul de la Berlin, Tomasz Wasilewski revine la TIFF cu o poveste din Polonia abia ieșită din comunism, splendid filmată de directorul de imagine Oleg Mutu, United States of Love. Cu filmul său anterior, Floating Skyscrapers, Wasilewski  câștigat Premiul de regie la TIFF 2014.

Una dintre marile atracții la TIFF 2016 va fi și noua producție marca Alexander Sokurov, distinsă cu două premii la Veneția - Francofonia. Tot de la Veneția vine și 11 Minutes, noua peliculă a renumitului cineast Jerzy Skolimowski, propusă de Polonia la Oscar. Regizorul surprinde societatea fragmentată post 9/11 în mai multe istorii diferite, filmate timp de 11 minute fiecare. Mult-așteptat este și filmul care marchează revenirea celebrului Terence Davies, Sunset Song, adaptarea romanului omonim, o dramă luxuriantă vizual despre o tânără care își caută calea undeva în Scoția, în 1932.

Cu totul inedit este un alt concurent la Leul de Aur: Heart of a Dog, de Laurie Anderson, un eseu hibrid emoționant, realizat în memoria câinelui artistei renumite pentru experimentele sale în artă și muzică, și unul dintre pionierii muzicii electronice. Secvențe reale și altele imaginate despre drumul lui după moarte construiesc o reflecție unică asupra vieții. Heart of a Dog s-a aflat pe lista scurtă la Oscar, la categoria documentar, și a impresionat critica internațională. 

Umorul negru și stilul cu totul aparte al lui Alex van Warmerdam (Borgman) se regăsesc din plin și în Schneider vs. Bax, proiectat la Locarno și adus în premieră la TIFF, în care un asasin plătit trebuie să ucidă un scriitor retras.

Piața Unirii din Cluj va găzdui câteva dintre cele mai spectaculoase producții din festival. Un deliciu pentru fanii TIFF va fi excentricul și flamboaiantul Baahubali: The Beginning, cel mai scump film indian din istorie, cu un buget de 40 de milioane de dolari, dar și cel care a înregistrat cele mai mari încasări în propria țară, India. „Bărbați pe jumătate dezbrăcați luptă cu tauri, cupluri se sărută printre orhidee, sute de figuranți ridică un turn, iar o scenă de bătălie durează 45 de minute – filmul epic în două părți al lui S.S. Rajamouli își face triumfal intrarea pe lista blockbusterelor și o inovează”, scrie „The Guardian”. Filmul a călătorit prin marile festivaluri, de la Busan la Sitges și Tallinn și va fi adus în premieră la TIFF.

Un alt tip de spectacol, al unui oraș violent și promiscuu, aduce The King of Havana, cel mai nou film al regizorului Agusti Villaronga, omagiat în secțiunea 3x3 la TIFF 2015. Portretul dur și realist al capitalei Cubei în anii 90 are trei nominalizări la premiile Goya și un premiul pentru interpretare la San Sebastian acordat actriței Yordanka Ariosa.
Șocantă este și jungla urbană din Te prometo anarquía (Locarno, San Sebastian), filmul lui Julio Hernández Cordón despre doi bărbați tineri care se îndrăgostesc în Mexico City și se implică în traficul cu sânge.

În Mexic e plasată și drama bizară din Bleak Street / La calle de la amargura, noul film al maestrului Arturo Ripstein, proiectat în competiție la Veneția și Toronto. Scenariul pornește de la un caz care a făcut vâlvă în 2009 – doi frați luptători care sufereau de nanism, celebri în Mexic, au fost uciși. Din America de Sud vine și câștigătorul premiului Semaine de la Critique la Cannes – mult-așteptatul Paulina, de Santiago Mitre, care explorează trauma complexă și derutantă a unei femei după un viol. The Apostate (r. Federico Veiroj, distins cu Premiul Special la TIFF 2011 pentru A Useful Life), favoritul criticii la San Sebastian, este o comedie existențială despre un bărbat spaniol care se încurcă în ițele birocratice ale Bisericii Catolice, atunci când decide să renunțe la religia lui.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. 


(Comunicat de presă)

miercuri, 24 februarie 2016

Faithless, Parov Stelar, Scooter, Clean Bandit, Dubfire și alți 20 de artiști internaționali confirmați la UNTOLD!


Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit,  James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde sunt doar câțiva dintre artiștii care vor crea o atmosferă unică și vor face în această vară fanii să vibreze la UNTOLD FESTIVAL. Alături de aceștia, cea mai așteptată experiență muzicală a anului din România are până acum confirmați 4 regi electro-dance: Afrojack, Armin van Buuren, Hardwell și Tiesto.

La scenele celui mai bun festival din Europa, festivalierii vor avea parte de o experiență completă și o aventură prin diferite genuri muzicale: electronic, live acts, dance&trance, house-techno, drum&bass. Fie că sunt câștigători de premii Grammy sau discuri de platină și aur, cu toții au ales să completeze lista artiștilor de anul acesta.

URSUS UNTOLD ARENA MAIN STAGE

In fiecare zi pe scena principală de la UNTOLD, URSUS UNTOLD ARENA, vor urca începând cu ora 18.00 până la ora 23.00 și vor susține concerte live, artiști internaționali precum Faithless, Parov Stelar, Scooter, Clean Bandit, Kwabs, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, James Arthur, Y akoto. După ora 23.00 și până în zorii zilei, scena principală a festivalului va fi acaparată de cei mai buni DJ din lume!

LABYRINTH STAGE

Fanii muzicii techno-house vor avea șansa să-i asculte în cele patru zile de festival la scena LABYRINTH din Sala Polivalentă, pe cei mai îndrăgiti artiști ai genului ca Jamie Jones, Routh 94, Sasha, Sharam precum și o premieră în România: Dubfire cu proiectul său Live - Hybrid! Iubitorii muzicii techno îi vor putea vedea din nou împreună pe aceeași scenă pe cei doi DJ, Dubfire și Sharam, care au format vechea trupă Deep Dish și care a facut furori în anii ’90.  Scena din Sala Polivalentă va fi activă în cele 4 zile de festival începând cu ora 23.00 și până la ora 08.00 dimineața.

THE RIVERSIDE STAGE 

RIVERSIDE STAGE se transformă în tărâmul artiștilor  stilului  drum&bass și hip-hop. Chase and Status Dj, Dub FX, Netsky Dj, Pendulum Dj, Rudimental Dj, Jeru The Damaja, Mazde sunt doar câteva dintre trupele care în fiecare zi, între orele 18.00 și 01.00 vor urca pe scena amplasată în fața Sălii Polivalente. Și aici experiența trăită de publicul UNTOLD va fi una completă și de neuitat. Când vocile artiștilor se întâlnesc cu butoanele mixerelor nu poate să rezulte decât rețeta perfectă pentru un alt capitol UNTOLD.

UNTOLD, CEL MAI BUN FESTIVAL DIN EUROPA ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA, in 2015.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în luna ianuarie a.c., la Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului  2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume.
(Comunicat de presă UNTOLD)

marți, 16 februarie 2016

Rămâneţi aproape! Electric Castle vine cu noutăţi!



Vin veşti noi din partea organizatorilor Electric Castle:

• In 26 Februarie, la ora 11:00 vor fi anunţaţi o noua serie de artişti confirmaţi, printre care şi un headliner, o trupă în premieră în România.

• În data de 29.02.2016 debutează Electric Spring Sale - o nouă perioadă în care se vor putea achiziţiona bilete la EC 2016. Aceasta se va încheia în data de 11.03.2016.

duminică, 14 februarie 2016

Câştigătorii BAFTA Awards 2016

Leonardo DiCaprio - The Revenant
Brie Larson - Room
Mark Rylance - Bridge of Spies

Kate Winslet - Steve Jobs

La Londa a fost seara cea mare pentru The Revenant, Mad Max: Fury Road şi Brooklyn la categoria filme, iar la actori pentru Leonadro DiCaprio, Brie Larson, Mark Rylance şi Kate Winslet.
The Revenant a câştigat 5 premii iar Mad Max: Fury Road 4 premii.

Marile dezamăgiri ale serii le-au trăit Carol şi The Bridge of spies, filmele care au avut cele mai multe nominalizări, fiecare câte 9. Doar Bridge of spies a reuşit să câştige un premiu: pentru Cel mai bun actor în rol secundar.

Wild Tales, filmul care a deschis TIFF ediţia 2015, a câştigat premiul pentru Cel mai bun film străin.

Actorul Sidney Poitier a fost onorat cu Premiul BAFTA pentru întreaga carieră cinematografică. Acesta nu a putut participa la ceremonie, fiind bolnav şi a transmis mulţumiri printr intermediul unui mesaj video. De-a lungul activităţii, Sidney Poitier a avut 6 nominalizări la premiile BAFTA şi a câştigat un premiu în 1959 la categoria Cel mai bun actor străin.


Lista completă a câştigătorilor:


  • Cel mai bun film: - The Revenant
  • Cel mai bun film britanic: - Brooklyn
  • Cel mai bun regizor: - Alejandro G. Ińárritu (The Revenant)
  • Cel mai bun actor în rol principal: - Leonardo DiCaprio (The Revenant)
  • Cea mai bună actriță în rol principal: - Brie Larson (Room)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: - Mark Rylance (Bridge of Spies)
  • Cea mai buna actriță în rol secundar: - Kate Winslet (Steve Jobs)
  • Cel mai bun scenariu original: - Tom McCarthy, Josh Singer (Spotlight)
  • Cel mai bun scenariu adaptat: - Adam McKay, Charles Randolph (The Big Short)
  • Cel mai bun documentar: - Amy
  • Cel mai bun film de animație: - Inside Out
  • Cel mai bun film străin: - Wild Tales (Damián Szifron)
  • Cea mai bună muzică originală: - The Hateful Eight (Ennio Morricone)
  • Cea mai bună imagine: - The Revenant (Emmanuel Lubezki)
  • Cele mai bune costume - Mad Max: Fury Road (Jenny Beavan)
  • Cele mai bune efecte vizuale: - Star Wars: The Force Awakens (Chris Corbould, Roger Guyett, Paul Kavanagh, Neal Scanlan)
  • Cel mai bun montaj: - Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel)
  • Cea mai bună scenografie: - Mad Max: Fury Road (Colin Gibson, Lisa Thompson)
  • Cel mai bun machiaj și hairstyle: - Mad Max: Fury Road (Lesley Vanderwalt, Damian Martin)
  • Cel mai bun sunet: - The Revenant (Lon Bender, Chris Duesterdiek, Martin Hernandez, Frank A. Montańo, Jon Taylor, Randy Thom)
  • Debut remarcabil pentru un scenarist, regizor sau producător britanic: - Naji Abu Nowar (scenarist/regizor), Rupert Lloyd (producător) (Theeb)
  • Cel mai bun scurtmetraj animat britanic:  - Edmond (Nina Gantz, Emilie Jouffroy)
  • Cel mai bun scurtmetraj britanic: - Operator (Caroline Bartleet, Rebecca Morgan)
  • Cea mai bună vedetă în ascensiune (votul publicului): - John Boyega


Ceremonia de acordare a premiilor BAFTA a avut loc la The Royal Opera House din Covent Garden, Londra. Gala a fost prezentată de actorul de comedie Stephen FryTom Cruise, Idris Elba (care a ratat pe cel mai bun actor in rol secundar lui Mark Rylance) și Cuba Gooding Jr s-au numărat printre ajutoarele lui Stephen Fry.

BAFTA Film Awards 2016 Red Carpet


Saoirse Ronan
Alicia Vikander

Annabelle Wallis




Saoirse Ronan
Cate Blanchett
Cate Blanchett



Mark Ruffalo and Sunrise Coigney
Steven Spilberg
Heida Reed
Kate Winslet



Julie Walters
Julianne Moore

Benicio Del Toro



Leonardo DiCaprio şi Cuba Gooding jr
Eddie Redmayne


Matt Damon


Noel Clarke


Leonardo DiCaprio

Kate Winslet
Cuba Gooding jr